 Directii Prioritare în învatamântul religios din România1. Religia si impactul învatamântului religios în societate Bazata pe predispozitia spre religiozitate înnascuta în om, Religia reprezinta legatura libera, constienta si personala a omului cu Dumnezeu; - În cadrul învatamântului, Religia este disciplina care se bazeaza pe revelatia divina si are drept scop conducerea elevilor spre cunoasterea lui Dumnezeu si mântuirea sufletului; - Religia este o necesitate a firii umane, nu numai o porunca a lui Dumnezeu, întrucât numai în El si prin El omul poate sa ajunga la desavârsire, scopul final al existent,ei umane; - Prin predarea religiei se urmareste realizarea unui climat moral-crestin care sa contribuie la buna întelegere si armonie în societate. 2. Religia si rolul sau informativ si formativ Aspectul informativ consta în transmiterea de catre profesor a adevarurilor de credinta necesare dobândirii unei vieti religios-morale; - La tura informativa constituie în acelasi timp si îmbogatirea cunostintelor de cultura generala cu ceea ce cuprinde ca adevar revelat Sfânta Scriptura, dar si valorile Sfintei Traditii dobândite prin experienta de viata spirituala a credinciosilor de-a lungul timpului. - În acest sens editia jubiliara a Sfintei Scripturi, revizuita si adnotata de Înalt Prea Sfintitul Bartolomeu Anania, constituie un tezaur de informatie, de vasta cultura teologica si universala. - În conformitate cu noile cerinte, puse în aplicare în învatamântul preuniversitar, s-au luat masuri de perfectionare a programei scolare de Religie si a manualelor, care sa corespunda planului de învatamânt; - În iulie – 2000, s-au definitivat toate programele, urmarindu-se ca acestea sa corespunda principiilor didactice si noilor cerinte metodice si au fost înaintate Ministerului Educatiei Nationale pentru a fi aprobate spre utilizare în anul scolar 2001–2002; - De asemenea, pâna în prezent, au fost editate manuale pentru clasele I – a V-a, pe baza unei programe mai vechi, care s-au reeditat în doua rânduri, iar pe baza programei actuale s-au editat manuale pentru clasele I – a III-a, a-IX-a – a XII-a; - Pentru clasa a IV-a, manualul de religie se afla în curs de evaluare si licitare, iar pentru clasele a V-a – a VIII-a se afla în curs de elaborare; - Religia, ca disciplina de învatamânt, are, pe lânga aspectul informativ si un aspect formativ; - Aspectul formativ consta în activarea facultatilor sufletesti ale elevilor în vederea formarii deprinderilor religios-morale si aplicarii în viata cotidiana a cunostintelor dobândite. 3. Religia si implicatiile învatamântului religios Atasamentul efectiv si afectiv al multor tineri la valorile doctrinare si moral-religioase; - Aprecierile scolilor pentru aportul educativ si formativ al religiei ; - Lucrari ale copiiilor la cercuri de arta plastica multe expuse în cadrul sesiunilor Concursului National „Icoana din sufletul copilului”; - Poezii si creatii literare cu tematica religioasa publicate de tinerii din scoli în revista „Chemarea Credintei” si în alte reviste eparhiale; - Realizarea unui fond sufletesc curat la un segment important din rândul elevilor, parintilor si cadrelor didactice, nu numai de religie. 4. Perspective definitorii privind învatamântul religios Prin ora de religie si religia ca disciplina de studiu sa se realizeze o relationare mai strânsa între scoala, Biserica si comunitate; - Formarea formatorilor sa se realizeze nu numai prin grade didactice, ci si prin cursuri de specializare periodice; - Constientizarea misiunii importante pe care o au profesorii de religie si respectarea libertatii de credinta a copiiilor care apartin altor confesiuni; - Problemele majore în educat,ia religioasa contemporana pot fi încadrate în patru aspecte: indiferentismul, bigotismul, chiar si al unor profesori de religie, laicizarea si secularizarea; - Participarea elevilor împreuna cu profesorii la programul liturgic, urmarindu-se astfel formarea unor priceperi si deprinderi de viata religioasa moral-cres,tina. - Argumentarea necesitatii predarii religiei din punct de vedere istoric, moral, spiritual în contextul societatii cotidiene; - Sustinerea învatamântului religios si prin catehizarea tinerilor; - Organizarea olimpiadelor la nivel national si la aceasta disciplina; - Organizarea de tabere scolare cu tematica religioasa; - Educatia pentru sanatate sa nu vina în conflict cu principiile morale si cu programa scolara de religie; - Realizarea unor întruniri cu caracter de schimb de experienta la nivel european; - Introducerea religiei la examenul de Bacalaureat; - Medierea unor întâlniri si contacte cu specialisti pe probleme religioase la nivel local; - Punerea în aplicatie a unor proiecte educationale care sa aiba ca obiectiv principal o buna integrare a elevilor în contextul realitatii sociale, acestia participând astfel la propria formare si dezvoltare a personalitatii.
Prioritati în dezvoltarea învatamântului teologic preuniversitarÎnvatamântul teologic preuniversitar urmareste integrarea organica în sistemul învatamântului de stat, din perspectiva noii reforme a învatamântului, motiv pentru care sunt vizate mai multe aspecte: 1.Relatia cu autoritatea bisericeasca si cea de stat
2.Optimizarea activitatilor didactice preuniversitare pentru a corespunde exigent,elor misionare actuale ale Bisericii si reformelor din învatamântul preuniversitar
3. Formarea formatorilor
4. Procesul de învatamânt ca baza a dialogului interconfesional
Situatia învatamântului religios în România astaziRealizarea marelui act al Unirii Principatelor, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, a deschis calea unor schimbari profunde în viata politica, sociala, economica si culturala a statului national român modern. Toate aceste modificari structurale au dus si la o serie de reforme, printre care mentionam si reforma învatamântului[1]. Pâna la acest moment învatamântul se realiza în Biserica, iar în perioada Regulamentului organic, când s-au luat ma(suri si pentru organizarea învatamântului, ierarhii Bisericii aveau si atributii de efori ai scolilor. Astfel, prin Legea Instructiunii publice, adoptata la 25 noiembrie/7 decembrie, s-au stabilit trei grade de învatamânt: primar, secundar si superior. Timp de peste trei decenii, aceasta lege a stat la baza învatamântului românesc. Legea afirma în articolul 31 ca „instructiunea elementara este obligatorie si gratuita pentru toti copiii de amândoua sexele, începând de la opt pâna la doisprezece ani”[2]. Legea instructiunii din 1864, prin continutul sau, pune în evidenta caracterul democratic al acesteia, una dintre primele legi din Europa care instituie obligativitatea si gratuitatea învatamântului dupa Suedia, Norvegia, Prusia si Italia, dar înaintea Marii Britanii, care introduce obligativitatea învatamântului în 1870, Elvet,ia 1874, Bulgaria 1879, Serbia 1882, Franta 1892)[3]. Asa cum era firesc, între obiectele de studiu, Religia ocupa loc de cinste, atât în cadrul învatamântului primar unde se preda catehismul (art. 32), cât si în cadrul învatamântului secundar, gimnazii si licee, unde se preda „Religiunea” (art. 116). Preotul comunei, sau în oras, preotul de suburbii, era însarcinat sa comunice, în prima luna a fiecarui an, învatatorului o lista cu toti copiii care au în acel an vârsta de opt ani, aratându-se într-o lista numele copilului, domiciliul si data nasterii (art. 40). Articolul 74 mentiona preotul ca responsabil cu învatatura religioasa a copiiilor. Duminica si în sarbatorile cele mari, toti copiii se adunau la scoala dimineata si erau dusi de învatator la biserica pentru a participa la serviciul divin (art. 73). Religia, ca disciplina obligatorie în cadrul învatamântului românesc, este mentionata pâna în anul 1948, când, prin Decretul nr. 175, dat de Ministerul Învatamântului public privind Reforma Învatamântului, Decretul nr. 1383 din 2 august 1948, publicat în Monitorul Oficial nr. 177 din 3 august 1948, învatamântul a fost laicizat, iar Religia scoasa din rândul obiectelor de studiu. În perioada totalitarismului, Decretul din 1948 pune bazele unui sistem de învatamânt liniar, rupt de traditiile învatamântului românesc: scoala elementara cu doua cicluri (I s,i II); scoala medie (licee, scoli tehnice si pedagogice) si ciclul superior format din: Universitate, Politehnici si Institute de Învatamânt Superior. Cele doua legi care urmeaza în ordine cronologica (1968, 1978) încearca o revenire la structurile traditionale[4], însa nu si în privinta religiei care ramâne în continuare interzisa nu doar ca disciplina de studiu, ci si ca mentionare a conceptului religios în cadrul altor discipline de studiu[5]. În aceasta situatie, educatia religioasa s-a organizat în cadrul Bisericii. Aceasta stare nefericita pentru Biserica si pentru societatea româneasca a durat pâna în 1989, când evenimentele din decembrie au adus o seama de schimbari nu numai în viata politica si sociala a tarii, ci si în sectorul vietii religioase. Dupa 1989, societatea româneasca a realizat, asadar, o reparatie morala prin atentia acordata învatamântului teologic si religios. Începând cu anul scolar 1990-1991, prin ordinul Ministerului Învatamântului si Stiintei, nr. 15052/1990, a fost reintrodusa ca obiect de studiu în învatamântul primar si gimnazial, cu statut optional si facultativ, o ora la doua saptamâni. Totodata, a fost asigurata posibilitatea predarii pe criterii confesionale si aprecierea prin calificative. Datorita interesului manifestat de elevi si parinti, Ministerul Învatamântului si Stiintei, prin ordinul nr. 9176/01.02.1991, a hotarât ca aceasta disciplina sa se predea o ora pe saptamâna, iar prin ordinul nr. 10447/07.09.1992, au fost reglementate si o serie de aspecte privind predarea educatiei religios - morale la clasele I – VIII, precum si încadrarea, normarea si salarizarea celor care predau aceasta disciplina. Din anul 1993, prin ordinul nr. 10306/17.08.1993, aceasta disciplina nu s-a mai numit Educatie religioasa, ci Religie. Legea Învatamântului nr. 84/1995, publicata în Monitorul Oficial al României, anul VII, nr. 162, din 31 iulie 1995, a precizat statutul Religiei ca disciplina scolara. În învatamântul primar predarea era obligatorie, la gimnaziu era optionala, iar la liceu si scoli profesionale, facultativa. Decizia Curtii Constitutionale nr. 72/18 iulie 1995, care facea referire la includerea Religiei ca disciplina în planul de învatamânt, coroborata cu prevederile Legii nr. 84/1995, genera însa unele ambiguitati, fapt ce a determinat Biserica Ortodoxa Româna sa solicite modificarea articolului 9 din Legea Învatamântului. Legea nr. 84/1995, modificata si republicata în Monitorul Oficial al României, anul XI, nr. 606 din 10 decembrie 1999, reglementeaza statutul Religiei. Astfel, în planurile cadru ale învatamântului primar, gimnazial, liceal si profesional este mentionata ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun. Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, poate alege pentru studiu religia si confesiunea si are dreptul de a nu frecventa orele de religie, situatia scolara fiind încheiata fara aceasta disciplina. În anul scolar 2003-2004, în unitatile scolare de stat au activat 10514 profesori de Religie, dintre care 2987 titulari, iar 7527 suplinitori. Dintre acestia, 2670 au obtinut definitivatul, 783 gradul didactic II, iar 165 gradul didactic I. Conform normelor Ministerului Educatiei si Cercetarii, în cadrul Inspectoratelor Scolare Judetene functioneaza si câte un inspector de specialitate pentru disciplina Religie, conform anexei 3.
Sursa acestui articol: http://www.seminarortodoxbucuresti.ro/invatamantul_teologic.html |
|
|
Copyright © 2011 STLOA; 2012-2020 STOA. Toate drepturile rezervate.
Site realizat de pr. Codin Şimonca-Opriţa.